10 februarie 2014

”Va avea de suferit toata viata”

Robert este un copil vesel și frumos, care s-a născut pe 1 mai 2004, cântărind doar 2 kg, fapt pentru care a fost pus în incubator. Acolo, la 4 zile de la naștere, din cauza unei neglijențe medicale, creierașul lui a rămas fără oxigen preț de câteva minute. Lucrul acesta i-a schimbat radical viața, transformându-l dintr-un copilaș sănătos în unul care va avea de suferit într-un fel sau altul toată viața. 

Pentru a recupera și a se putea dezvolta normal, Robert a început tratamentul de recuperare la vârsta de 8 luni. A trecut prin numeroase și chinuitoare ședințe de recuperare, prin aproximativ 30 de internări în spitalele din țară și din străinătate, a fost mai tot timpul departe de casă în toți acești ani și nu s-a putut bucura de copilărie așa cum o fac ceilalți copii. 
Totuși, acest efort a fost cu folos, iar acum, la vasta de 9 ani, Robert poate merge susținut, spune câteva cuvinte și înțelege ce se întâmplă în jurul lui. Mai are de parcurs un drum anevoios, însă există speranța ca într-un viitor apropiat Robert să poată fi un copil independent. Acest proces de recuperare a presupus multă suferință, oboseală, dar și efort financiar, pentru că, în Romania, recuperarea medicală asigurata de stat este aproape inexistentă și ineficientă. Recuperarea lui Robert presupune un minim de 17.000 lei pe an, fără materiale de lucru, analize, deplasări, dispozitive adaptate și nevoile de zi cu zi. Dacă sunt persoane care vor să-l sprijine pe Robert ca să poată continua tratamentul de recuperare și terapia ABA, pot redirecționa 2 % sau pot face o donație în subcontul de mai jos, deschis pe numele asociației APCA - Asociația de Sprijn pentru Părinți și Copii cu Autism Galați și, de asemenea, un lucru mult mai important pe care pot să-l facă este să se roage pentru el ca Dumnezeu să-i dea putere, curaj și rezultate.
Georgiana și Cristian - 0749.159.939, crisgeo19@yahoo.com

Cont: RO36 BTRL RONC RT00 G118 2220

Un comentariu:

  1. E trist sa afli ca din cauza unui sistem infect, al unei tari care se doreste a fi parte din Europa (teritorial este, dar nu si moral), un copil minunat, cu un suflet de extraordinar, care este oricand pregatit sa te imbratiseze, are de suferit atat de mult.

    RăspundețiȘtergere

TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !