4 septembrie 2012

Grupuri de suport pentru parinti


Adeseori ne găsim în situaţii dificile cărora avem impresia că nu vom putea să le facem faţă şi ne întrebăm cum de ni se întâmplă numai nouă să trecem prin aşa ceva. 
Consilierea suportivă se adresează acelor persoane care trec printr-un moment dificil în viaţă şi oferă un mediu de acceptare şi încurajare. 
          ASOCIATIA DE SPRIJIN PENTRU PARINTII SI COPIII CU AUTISM GALATI ( APCA) , sub indrumarea si cu participarea D-nei psiholog Adriana Sirbu si a D-nei psiholog Daniela Lificiu, in fata carora ne inclinam cu respect, organizeaza ( gratuit ) grupuri de suport pentru parintii copiilor cu TSA,  sambata, incepand cu orele 10, la sediul asociatiei.
            Astfel, pe data de 1 septembrie 2012 in cadrul asociatiei, a avut loc prima intalnire din cadrul unei serii,  ce au ca scop construirea unei retele de suport pentru parintii copiilor diagnosticati cu TSA in vederea depasirii unor neajunsuri sau probleme specifice, intampinate atat din perspectiva statutului de parinte al unui copil "special", cat si din cea de adult, fiu, sot, sotie, membru al societati, etc.         
Obiectivul intalnirilor:
Inchegarea grupului prin cunoasterea  specificul situatiei existente in cazul fiecarui parinte si prezentarea- creionarea unei atitudini optime in abordarea problemelor.
Scopul intalnirilor:
ü      Cunoasterea membrilor grupului , a specificului  situatiei fiecarui parinte si a copilului sau,
ü      Formarea deprinderii de a asculta,
ü      Identificarea punctelor tari-slabe  ale parintelui copilului cu TSA,
ü      Formularea explicita a problemelor si identificarea de solutii specifice, individual si cu ajutorul grupului , pentru fiecare parinte in parte,
ü      Impartasirea experientelor de viata similare, in vederea adaptarii solutiilor.
La prima intalnire au participat 2 psihologi si parinti ai unor copii cu TSA, cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani , care au dezvoltat o atitudine cooperanta, implicandu-se in demersul intreprins si exemplificand cu situatii de viata parcurse cu propriul copil ,anumite subiecte atinse  pe parcursul intalnirii precum: 
ü      momentul diagnosticarii,
ü      reactia sotului-sotiei si a  familiei extinse la aflarea diagnosticului,
ü       integrarea in gradinita-camin-scoala  a copilului,
ü      metode de terapie dezvoltata de catre parinti cu sau fara supervizarea specialistilor,etc.
            Intalnirea de lucru s-a incheiat intr-un ton optimist, parintii sustinand organizarea unei noi intalniri sambata viitoare, in data de 08.09.2012, ora 10 in vederea continuarii constructiei retelei de suport pentru parintii copiilor cu autism.
”Consilierea de grup presupune o relaţionare a consilierului  cu un grup ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experienţa şi cunoştinţele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileşte o reţea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele şi planurile de clarificare a situaţiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacţiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar şi a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă, se clarifică dorinţe, nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului.
Obiectivele consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şi abilităţi, de a-şi forma atitudini constructive.”
Acesta a fost cadrul in care s-a desfasurat intalnirea de sambata la sediul asociatiei unde au participat parinti si profesionisti.
Urmatoarea intalnire stabilita se va desfasura tot la sediul Asociatiei de Sprijin Pentru Parintii si Copiii cu Autism Galati ( APCA ),  in data de 08.09.2012 , ora 10.00 ( Scoala Nr. 2 C. Pufan, et 2), unde asteptam si alti parinti sau persoane interesate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

TE RUGĂM SĂ NE SPUI OPINIA TA !